Am finalizat într-o singură zi această carte scrisă de Freida. Povestea seamănă izbitor cu primul volum al trilogiei "Stillhouse Lake" - "Refugiul de la Stillhouse Lake", carte apărută în anul 2017. Un tată care mutilează și ucide tinere în subsolul casei fără ca familia să știe ceva, iar după câțiva ani crime trase la indigo încep să fie comise, iar ochii anchetatorilor se întorc spre fiica ucigașului.
În cazul de față, această fiică se numește Nora, este medic chirurg și locuiește singură. Simte că o ia razna când apar tot soiul de indicii în propria ei locuință, indicii care o pot arunca după gratii. Este ea implicată în noile crime, mai ales că victimele sunt foste paciente pe care ea le-a operat, sau totul este o înscenare?
O poveste care m-a ținut în priză, dar finalul m-a cam dezamăgit, întrucât autoarea face abia atunci o mulțime de dezvăluiri care vin mănușă, detalii pe care le-a ținut ascunse până la sfârșit, doar ca să se asigure că cititorul nici nu poate bănui care va fi deznodământul. Așa că totul pare forțat și nenatural.
Dar pentru că mi-a plăcut "călătoria" până la final, nu o să îi scad foarte mult din punctaj.