Este cu siguranță potrivită pentru cei care doresc o poveste de toamnă: întunecată, sumbră, cu personaje detestabile, în pragul nebuniei, cu vibe gotic și o atmosferă apăsătoare.
Am regăsit elemente din "Rebecca", iar Catherine (atât mama, cât și fiica) mi-a amintit de Scarlet O'Hara din "Pe aripile vântului" prin ambiție și răzvrătire. În același timp, în caracterul lui Heathcliff l-am regăsit uneori pe Rhett Butler.
Cu siguranță, "La răscruce de vânturi" este o carte aparte, chiar dacă, la fel ca mai toate cărțile din acele vremuri, are în centrul atenției relațiile de dragoste și suferințele aduse de acestea.