Pe cât de repede am parcurs mai bine de jumătate din carte, pe atât de greu a mers mai apoi, când parcă autorul nu mai pune în prim plan personalitățile lui Billy, ci tot contextul medical și juridic. Apar multe nume, iar cartea se transformă într-un fel de documentar. Bine pus la punct, nimic de zis, însă am fost acaparată de transformările lui Billy, iar în momentul în care nu s-a mai pus accent pe asta, mi-am cam pierdut interesul și mi-a fost mult mai greu să rămân concentrată la poveste.
Menționez că am citit-o în altă ediție.
Mintile lui Billy Milligan
Cel mai celebru caz de personalitate multiplă
William Stanley Milligan, în vârstă de douăzeci și doi de ani, e arestat în urma săvârșirii celor trei violuri care au dat peste cap viața campusului Universității de Stat din Ohio. În apărarea sa, Milligan invocă incapacitatea mintală provocată de tulburarea de personalitate multiplă de care suferă. Intens mediatizat, cazul lui a șocat și intrigat milioane de oameni.
Daniel Keyes spune povestea adevărată a lui Billy Milligan și a celor douăzeci și patru de personalități care îl alcătuiesc. Ambițioasa și complicata misiune a scriitorului are drept rezultat o carte captivantă, cutremurătoare, unică.