În stilul ei caracteristic, de care îmi era tare dor, Agatha Christie reușește să ne amețească de cap și în această carte. Încă din primul ei roman polițist, aici avându-l ca ajutor pe Poirot, ne oferă tot felul de indicii care abia la final vor alcătuit un tablou complet, iar până acolo vom bănui de crimă fiecare personaj în parte.
După ce o bătrână înstărită moare și se descoperă că a fost vorba despre otrăvire, Poirot intră în scenă și începe să adune probe. Cine o fi de vină? Soțul ei mult mai tânăr decât ea? Unul dintre fiii ei vitregi? Fata pe care a adus-o în casă după ce părinții ei au murit? Vreunul dintre servitori? Indiciile nu ne ajută pe noi, ca cititori, și ne dăm seama că ne învârtim în cerc. Abia la final se face, bineînțeles, lumină.
