Am iubit și am urât în același timp. Fiind o scriitură literară confesională terapeutică, intrare tip jurnal personal dinamica dintre personaje și obsesia principală e aproape unilaterală.Este ușor asimetrică, infantilizantă. Ce poate fi frustrant: Diminuarea percepției asupra realității personale. Elementele de Gaslight introduse deloc subtil in dinamica conversațională dintre soți. Paternalismul medical este un element cheie care joacă un rol important în acest context ( oricât de valide sunt sentimentele ei, sunt invalidate temeinic pe principiul ,,Eu sunt medic", ,,eu știu mai bine". ) Tot ce simte și îndrăznește să verbalizeze este catalogat drept simptom. Izolare. Are interdicție la orice înseamnă viață socială și personală, exceptând vizitele controlate de partener. Câteva lucruri despre această nevroză a femeilor din secolul 19 și cum o afectează pe ea. Rolul femeii era redus la: un obiect util domestic, fragil, emoțional, irațional. Rolul: casnic, supus bărbatului, soție, mamă. Orice abatere de la acest rol era patologizata. De ce era catalogat drept nevroză? Orice abatere de la rolul de mai sus era considerată nevroză. Nemulțumirea trăită și exprimată liber-Nevroză ( rămâne internalizată), dorința de autonomie-doză de isterie, creativitate-sunați la urgențe e pericol iminent. Adevărul este că naratoarea pornește cu o depresie post-partum, iar izolarea și controlul asupra acțiunilor ei duc la un soi de descompunere psihotică iar introducerea tapetului reprezintă obiectul unui delir organizat. Un element cheie îl reprezintă faptul că această nebunie nu este cauza problemei ci consecința violenței psihologice și a manipulării constante. Este o stare de nevroză indusă, lent construită perfect logică pentru textul dat. Din cauza neputinței învățate femeia mea a ales un act de rebeliune și de eliberare simbolică prin intermediul distrugerii tapetului și a ales conștient să rămână pe loc și să se învârtă in aceeași cameră din care putea să iasă. Nu era ținută în lanțuri fizice acolo, putea să plece oricând dar a ales sa stea. Finalul nu este o eliberare ci un act de prăbușire psihică dus la extrem. Mi-a plăcut cartea asta. Enorm de mult. #GânduriLaCald
Tapetul galben
Tapetul galben este o explorare fascinantă și tulburătoare a psihicului feminin și a constrângerilor sufocante ale societății secolului al XIX-lea.
Nuvela este considerată o operă timpurie importantă a literaturii feministe americane, ilustrând atitudinile din secolul al XIX-lea față de sănătatea fizică și mintală a femeilor. Narată la persoana I, reunește mai multe pagini de jurnal scrise de o femeie al cărei soț – John, medic – a închiriat un vechi conac colonial peste vară. Renunțând la celelalte camere din casă, cei doi se mută în camera copilului, la etaj, o cameră cu gratii la ferestre și cu tapet galben, pe care naratoarea îl găsește tulburător de la bun început.
Ca formă de tratament, femeia nu este lăsată să muncească și este încurajată să mănânce bine, să facă mișcare și să iasă la aer, ca să se refacă după o așa-numită „depresie nervoasă temporară – o tendință ușor isterică”, diagnostic des întâlnit la femei în acea perioadă. Cu timpul, naratoarea ajunge să fie obsedată de tapet, găsind în model tipare ce par să prindă viață, iar starea ei mentală se deteriorează într-atât de tare, încât, în cele din urmă, aceasta devine convinsă că în el e captivă o femeie, o femeie care încearcă cu disperare să evadeze.
- ISBN: 978-630-6676-28-6
- Editură: Alice Books
- Categorie: Ficțiune literară
- Traducere: Elena Gorgan
- Nr. pagini: 80
- Copertă: Necartonată
- An apariție: 2025
Alte cărți de Charlotte Perkins Gilman
Recenzii
O nuvelă foarte importantă pentru literatura feministă. Avem de-a face, din nou, cu acel moment când o femeie suferă, fie că psihic sau fizic, și nu este luată în serios de către specialiști.
În acest caz, chiar de soțul ei care era medic și care a considerat că depresia (putem presupune post-natală) soției se poate evapora ca prin magie dacă schimbă locuința.
Și aici intervine camera cu oribilul tapet galben care a fost picătura care a umplut paharul pentru personajul nostru. Ignorare, infantilizare, lipsă de recunoaștere umană... doar câteva dintre temele cărții. Scurtă, dar foarte, foarte impactantă.