Ildiko Szendrei

Un thriller polițist, dar și psihologic, pentru că personajele se joacă cu mintea cititorului la fel cum se joacă unul cu mintea celuilalt. Deși, la un moment dat, ai impresia că știi despre ce e vorba și îți dă senzația că totul a fost prea simplu, nimic interesant sau palpitant, finalul îți dă totul peste cap. Oare am eu o problemă dacă spun că mi-a plăcut personajul negativ și că am adorat epilogul?

Pentru ca experiența cu această carte să fie cu adevărat unică, recomand să cercetați un pic înainte cazul real. Dacă aveți stomac tare, vizionați și câteva imagini cu victimele, cu făptașii, cu locuința victimelor. Totul va crea contextul necesar pentru ca parcurgerea cărții să fie mai intensă. Dacă o priviți ca pe o carte de ficțiune, lucrurile nu vor părea închegate, mai ales că autorul sare de la o idee la alta.

Eu am făcut cercetările abia când am ajuns pe la pagina 300 din 420 și am regretat că nu am făcut-o mai devreme.

O carte cu identități false, informații secrete, înscenări și o mulțime de întrebări. Pe tot parcursul ei m-am întrebat cine minte și mă așteptam la o răsturnare de situație colosală. N-am avut-o. Speram să ajungă în punctul în care totul să o ia la vale, ca într-un carusel, însă totul mi s-a părut fad, fără suspans, fără adrenalină. M-am gândit chiar să îi dau DNF de câteva ori.

Citiți-o dacă vreți să descoperiți detalii despre niște ființe mitologice din China, așa-zisele vulpi. Le-am asemănat cu ielele noastre românești, pentru că vulpile sunt ființe cu aspect uman, dar cu o frumusețe deosebită, capabile să te farmece total. Spre deosebire de iele, vulpile pot fi și bărbați, nu doar femei, având același efect asupra oamenilor.

Omăt, personajul feminin principal, este o astfel de vulpe care a suferit o pierdere grea și caută răzbunare.

Bao, un detectiv de 65 de ani, vrea de când se știe să întâlnească o astfel de vulpe, deși el însuși deține o abilitate aparte: simte minciuna și uneori, la fel ca vulpile, nu are umbră. Bao mai are o durere în suflet: pierderea fetei pe care a iubit-o fără să recunoască asta niciodată.

Este o carte despre împlinire și regăsire, dar și despre puterea de a merge mai departe.

O carte perfectă pentru cei care vor ceva potrivit cu sezonul toamnă-iarnă. Cadavre, cimitire, frig, sărăcie și un copil muncitor care face orice pentru a-și ajuta familia lovită de tragedii repetate. Când întâlnește un profesor misterios și descoperă ce ascunde acesta, lucrurile iau o întorsătură neașteptată pentru băiat.

Am adorat atmosfera! I-am scăzut însă o steluță pentru că mi-aș fi dorit ca finalul să fie mai dezvoltat, l-am simțit prea grăbit față de parcursul cărții.

Potrivită pentru toamnă? Cu siguranță! Aduce noutăți față de cărțile clasice concentrate pe relații aranjate? Da! Păstrează clișee din cărțile clasice? Mda... Asta m-a și făcut să îi scad din punctaj. Un element pe care eu nu îl voi înțelege niciodată când vine vorba de cărți clasice: personajele schimbă câteva priviri și două-trei cuvinte, după care se topesc unul după celălalt și într-o săptămână se și căsătoresc. Noroc că Jane dă dovadă de un caracter rebel, neobișnuit cu perioada în care trăiește și asta face povestea mai deosebită, dar și ea își pierde capul dintr-o suflare.

În rest, mi-a plăcut aventura lui Jane în această carte, am simțit-o ca fiind un fel de Nils Holgersson sau Tom Sawyer, mai ales când pleacă în lume de nebună. 🤭

Am avut impresia că toată acțiunea din carte a fost concentrată în ultimele 50 de pagini. Acolo am primit 100 de răsturnări de situație, încât am simțit că nu mai pot ține pasul, mai ales că, timp de aproape 300 de pagini, totul a mers destul de lent.

În plus, cartea are în centrul atenției doar femei. Iar această practică a scos din scenă niște bărbați care au avut totuși un rol important în viețile personajelor, dar despre care nu ni se spune nimic, așa că la final am rămas cu semne de întrebare.

Nu e o carte rea, dar m-am cam săturat de subiectul ăsta: jurnalista / scriitoarea / fostul detectiv vine și dezgroapă un caz vechi de crimă / dispariție, pentru că știe sigur că ceva e suspect și că nu s-a întâmplat așa cum zice poliția.

Mi-a plăcut destul de mult cartea asta, deși nu e un thriller alert, cu multă acțiune. Am suspectat vinovatul, dar nu am fost 100% sigură că am ghicit. Am descoperit la final elemente care m-au surprins și mi-a plăcut asta.

Un minus: Hercule Poirot se laudă prea mult în cartea asta, iar lauda de sine...

Un thriller psihologic care se joacă rău cu mintea ta, în același timp jucându-se și cu mintea personajului principal, medicul psihiatru Emma Stein. După ce suferă o traumă cumplită, Emma nu mai iese din casă. Asta până într-o zi când curierul îi aduce un pachet pentru un vecin pe care ea nu-l cunoaște, iar de acolo începe coșmarul. Avem circa 200 de pagini pline de suspans, după care lucrurile se așază și aflăm deznodământul. Calmul de la final m-a făcut să îi scad o steluță, prea mă obișnuisem cu adrenalina. 😊

P.S.: cartea are destul de multe greșeli de scriere, în caz că vă deranjează aspectul ăsta... Prima e chiar pe copertă. 🙈