Ildiko Szendrei

Așteptam să descopăr și eu cartea asta de atât de multă vreme. În sfârșit, i-a venit rândul. Se potrivește cu sezonul, nu am ce spune, însă mi-aș fi dorit mult mai mult de la acțiune. Mi s-a părut ca o schiță a unui roman, parcă totul a fost prezentat pe scurt sau doar la suprafață. Nu degeaba am auzit că ecranizările sunt mai bune decât cartea.

O combinație între „Jane Eyre”, „Bucătăria sclavilor” și chiar „Menajera”. Dădaca Ruby May ajunge la familia England, o familie cu 4 copii, dar cu obiceiuri aparte. Cel mai ciudat este acela că mama copiilor pare dezinteresată de gospodărie și de copiii săi, iar rolul ei este îndeplinit de domnul England. De ce se întâmplă asta, ce ascunde doamna England și ce secrete are Ruby May?

Un roman epistolar aparte, care m-a făcut să îmi dau seama că îmi plac romanele în care protagoniștii sunt persoane în vârstă. Au un grad de dramatism combinat cu umor care îmi place mult.

"Corespondenta" aduce în atenție și o mulțime de titluri de cărți, așa că, dacă doriți o carte despre cărți, se înscrie perfect și în această categorie. Ba chiar avem și câteva schimburi de scrisori între protagonistă și diverși autori din viața reală.

Mi-a plăcut să descopăr viețile personajelor prin scrisori și e-mailuri, deși la început a fost un pic mai greu să mă familiarizez cu cine era cine și ce legătură avea fiecare cu Sybil.

Deși povestea în sine merită cu prisosință 5⭐, pentru mine a avut un mare minus: vocea personajelor este una liniară. Dincolo de faptele prezentate, toate personajele au avut același limbaj, nu am simțit nicio diferență, nu s-a întrezărit nicio personalitate distinctă. Iar strict referitor la cartea tradusă în limba română, are destul de multe greșeli de scriere, principalele fiind "nicio", "niciun", "niciuna", "niciunul" scrise mereu despărțit, deși în 99% din cazuri ar fi trebuit scrise împreună. La asta se adaugă virgula extrem de frecventă înainte de conjuncția "și". 😬

O carte ușoară, pentru adolescenți, numai bună pentru vacanța de vară sau dacă doriți ceva ușor, care să vă amintească de vacanțele petrecute la bunici. Avem și un strop de realism magic, realitatea se combină cu fantasticul și finalul este unul destul de emoționant.

Este departe de ceea ce ar putea inspira coperta. Nu avem thriller, nu avem fantasy. Avem cel mult un mystery ușurel. Acest carusel, care trece proba timpului și care călătorește în funcție de cumpărătorul său ascunde ceva misterios: mai multe persoane care urcă pe un anumit cal dispar, inclusiv copii. Nimeni nu mai știe nimic de acești oameni.

Din păcate, în carte nu s-a pus prea mare accent pe carusel, nu este o atmosferă sumbră, încărcată, gotică sau orice altceva ar putea sugera o astfel de idee. Din contră, în centrul atenției este povestea unei tinere care ajunge să administreze un parc de distracții în care există și acest carusel. O vedem cum se dezvoltă, cum cunoaște primii fiori ai dragostei și cum suferă mai apoi.

Nici explicația pentru acele dispariții nu m-a mulțumit. Să spunem că poate finalul a fost înduioșător.

Masacrul de la Fântâna Albă, din 1 aprilie 1941, redat prin trăirile unor personaje care au toate șansele să fi existat la un moment dat cu adevărat. Descrierile agresiunilor prin care trec personajele nu sunt deloc ușor de digerat, însă ele transformă totul în ceva atât de palpabil, încât simți că ești acolo, lângă personaje.

Istoria spune că sute de români au încercat să treacă granița din Bucovina în România în acel 1 aprilie geros, însă, deși în prima fază au primit acordul sovieticilor, lucrurile nu au mai stat deloc așa.

L. M. Aria creează personaje și trăiri care nu au cum să te lase indiferent, așa că ai doar varianta de a le iubi pe unele, fie ele și episodice, și de a le urî pe altele, chiar dacă nu au scos nici măcar un cuvânt.

Din păcate, am plecat la drum cu foarte mari așteptări în privința acestei cărți. Povestea în sine este una emoționantă, însă stilul de scriere nu m-a atins mai deloc. Am crezut că mă va sensibiliza așa cum a făcut-o "Printre tonuri cenușii", dar n-a fost nici pe departe așa. Nici măcar finalul nu a fost unul memorabil pentru mine.

Pot să spun că am simțit că este o carte de debut. Deși abordează teme dureroase, ele nu au profunzimea necesară.

O carte publicată în 1967 pe care eu am perceput-o ca pe un film din anii '80. Mi-a plăcut mult stilul de scriere, este cel care a ridicat povestea în ochii mei. Strict ca acțiune mi s-a părut una previzibilă. Nici finalul nu m-a impresionat. Poate da fiori pe șira spinării uneori, dar eu zic că e departe de stilul horror.

M-a impresionat cartea asta într-un fel în care nu mă așteptam. Dincolo de poveste în sine, am apreciat substratul referitor la felul oamenilor de a fi: superficiali și nerecunoscători, obsedați de "ambalajul frumos". Am empatizat cu monstrul, a fost personajul meu preferat; chiar dacă nu am fost de acord cu unele dintre faptele sale, i-am înțeles revolta.

Este o cartea a cărei morală va fi valabilă întotdeauna. Ar trebui citită și însușită de toată lumea.

După lupte seculare, am finalizat această carte. Nu m-a prins prea tare povestea și ăsta a fost motivul pentru care nu simțeam să insist prea mult asupra ei. Avem și aici intrigă, trădare, răzbunare, destul de multe scene intime și de abuz împotriva femeilor (mai multe decât în prolog). Recunosc, "Și a fost seară, și a fost dimineață" mi-a plăcut mult mai mult. Dar sunt curioasă cum o să fie următoarele volume.