Ildiko Szendrei

Încă o carte care seamănă cu multe altele din repertoriul Agathei Christie. Mi s-a părut că seamănă chiar cu volumul publicat cu un an mai devreme, "Pericol la End House", doar că acela mi-a plăcut mai mult.

În "13 la cină" nu doar că am ghicit criminalul de pe la începutul cărții, dar a fost și destul de "falsă", în sensul că încercările de a te duce pe piste greșite mi s-au părut foarte slabe.

Întorsătura de la finalul cărții și demontarea alibiului criminalului mi-au plăcut. La fel și pledoaria vinovatului de la final. Nu s-a pus prea mare accent pe faptul că au fost "13 oameni la cină", așa că prima variantă de titlu, deși mai banală, mi se părea mai potrivită - "Lordul Edgware moare".

Pe cât de repede am parcurs mai bine de jumătate din carte, pe atât de greu a mers mai apoi, când parcă autorul nu mai pune în prim plan personalitățile lui Billy, ci tot contextul medical și juridic. Apar multe nume, iar cartea se transformă într-un fel de documentar. Bine pus la punct, nimic de zis, însă am fost acaparată de transformările lui Billy, iar în momentul în care nu s-a mai pus accent pe asta, mi-am cam pierdut interesul și mi-a fost mult mai greu să rămân concentrată la poveste.
Menționez că am citit-o în altă ediție.

Cartea asta m-a convins să nu mai citesc niciun romance până la finalul anului (cel puțin). Știam că nu e genul meu, dar am zis să încerc, mai ales că e vorba de o carte atât de populară. Dar am dat de o poveste pe care poate aș fi considerat-o drăguță pe când aveam 15 ani, însă cu scenele intime explicite de la final, acum nu o mai recomand nici pentru acea vârstă.

Protagoniștii sunt extrem de naivi și imaturi. Cu toate acestea, se ocupă de niște afaceri care chiar necesită responsabilitate. Unde mai pui că, în cartea asta, personajul masculin este atât de slab, încât am avut impresia că el este fata din poveste. În totală contracție cu descrierile fizice... În plus, se supără din niște motive absolut puerile și reacționează ca atare.

Am așteptat măcar acel vibe de toamnă, însă n-a existat nici el. Apare, la un moment dat, un soi de sărbătoare dedicată toamnei, dar este doar ceva episodic, așa că nu ne concentrăm nici pe latura asta.

Iar încercarea de a induce ideea că în poveste ar putea exista fantome... 😐 N-am văzut ceva mai lipsit de credibilitate.

Concluzia: sigur nu voi citi celelalte cărți din serie.

Un thriller lent, construit din piese care se pun cap la cap atât de natural încât nu ai cum să nu apreciezi imaginația autoarei. Unde mai pui că totul este prezentat din perspectiva unui criminal în serie. Este cartea perfectă pentru luna decembrie, nu doar pentru că decembrie este luna a douăsprezecea din an, ci și pentru că toate crimele din carte au legătură cu un colind și sunt comise anual, în data de 12 decembrie. Până se ajunge la 12 astfel de zile însângerate. Ucigașul tocmai a bifat crima cu nr. 11 și deja visează la următoarea. Va rămâne la stadiul de vis sau va deveni realitate?

M-a surprins cartea asta! Nu mă așteptam ca stilul de scriere să îmi placă atât de mult. M-am regăsit în unele pasaje din copilăria/adolescența autoarei, fiind de vârste apropiate, iar mai apoi m-a făcut să empatizez cu ea în momentul în care viața i-a oferit episoade mai puțin plăcute în Japonia.

O carte destul de simplă, o viață povestită pe înțelesul tuturor, pe alocuri amuzantă, dar și tragică prin firescul ei.

Una dintre cele mai ciudate cărți citite anul acesta. Colac peste pupăză, am descoperit în sfârșit o carte care mi-a dat fiori pe șira spinării. În sfârșit am citit un horror, chiar dacă senzația de teamă și adrenalina mai scad un pic spre finalul cărții. Dacă alegeți să o citiți, asigurați-vă că sunteți pregătiți pentru o carte ciudată, întortocheată. Eu am adorat stilul de scriere și descrierile atât de potrivite, de parcă eram acolo. Aștept cu nerăbdare ecranizarea și cu siguranță voi citi și următoarele cărți ale autorului (aceasta fiind cartea lui de debut).

O carte despre cărți, în care un băiat și motanul care iubea cărțile, Tigruț, luptă pentru a opri mai mulți oameni răi de la a distruge cărțile sau plăcerea de a citi. Totul este ca un basm în care se regăsesc idei cât se poate de mature despre citit, cum ar fi goana după a citi un număr cât mai mare de cărți, bucuria de a descoperi cărți cunoscute versus cărți mai puțin cunoscute, profitabilitatea din sfera vânzării de carte etc. Mi-a plăcut aventura personajului principal, mi-au plăcut și misiunile pe care trebuie el să le bifeze la rugămintea motanului vorbitor, însă spre final nu ne mai concentrăm aproape deloc pe Tigruț, ceea ce m-a cam dezamăgit. Dar da, este o carte despre cărți plină de teme controversate din lumea cititorilor.

Deși rămânem în lumea cărților și ne reîntâlnim cu Tigruț, motanul vorbitor din primul volum, povestea nu mai este la fel de interesantă. Nu mai avem parte nici de lecțiile de viață potrivite cititorilor, nu am mai regăsit o morală a acțiunilor din carte.

Încă un thriller cum nu am prea întâlnit, unul "drăguț" de data asta. Deși vorbim despre crime într-o comunitate relativ micuță, nu se simte acea atmosferă apăsătoare, misterioasă, pentru că ne concentrăm destul de mult pe viețile personajelor, în special pe cea a Niei, care se întoarce acasă după o relație eșuată, și pe cea a lui Jesse, iubitul ei din copilărie. El e polițist și amândoi sunt apropiați de una dintre victime. Când apare încă un cadavru, lucrurile se complică și mai mult.

Într-adevăr, greu credibil ca vinovatul să fie cine ni se spune că este.

Am încercat să parcurg povestea asta de parcă n-aș fi știut nimic despre ea. A fost o experiență tare plăcută. Am simțit aceeași bucurie ca bătrânul Scrooge la finalul cărții, același spirit al sărbătorilor, mai ales că am parcurs textul în dimineața primei zile de Crăciun. Concluzia: să fim mai buni în fiecare zi cu oamenii din jurul nostru, chiar și atunci când nu le cunoaștem durerile sau necazurile.
Menționez că am citit o altă ediție a cărții.