Ildiko Szendrei

Un subiect foarte bun, cu un twist total neașteptat la final, dar care are și câteva minusuri. Povestea spusă copiilor nu este tocmai una potrivită pentru copii, ci una extrem de matură, cu violență, scene intime și probleme de adulți (să spunem că finalul ne face să înțelegem cât de cât de ce a fost așa). Dar acel twist de la sfârșitul cărții aduce cu sine câteva neconcordanțe, așa că sper ca Aria să revină asupra acelor detalii.

O carte-document, plină de informații cunoscute și mai puțin cunoscute din lumea artelor și a artiștilor. Prin ochii Monei, această fetiță de 10 ani aflată în pericol de a-și pierde vederea, facem cunoștință cu o mulțime de picturi și sculpturi, dar și cu detalii mai puțin cunoscute din viețile creatorilor lor. Totul îi este prezentat fetiței de către bunicul său, un doct în materie, în cadrul vizitelor lor în diverse galerii de artă. În paralel, descoperim cum evoluează starea Monei, ce spun doctorii despre sănătatea ei și care se dovedește a fi cauza orbirii sale temporare (la începutul cărții, Mona are un episod de orbire care durează 63 de minute, ceea ce declanșează toate celelalte evenimente din carte).

Dincolo de informațiile oferite, descoperim relația deosebită pe care Mona o are cu bunicul său, dar și cu bunica sa, pe care a pierdut-o în urmă cu 7 ani și a cărei viață o intrigă și astăzi.

Mi-a plăcut totul la această carte. Totuși, nu îi pot da punctaj maxim, deoarece limbajul folosit de bunic în relația cu nepoata sa, mai ales când îi oferă detalii din lumea artelor, depășește cu mult capacitatea de înțelegere a unui copil de 10 ani, fiind de multe ori greoi chiar și pentru un adult. Nu știu dacă așa a fost scrisă sau de vină este traducerea, însă acest aspect a știrbit din credibilitatea poveștii.

Încă o carte cu 100 de suspecți marca Agatha Christie, însă, în același timp, un Hercule Poirot atipic, dar a cărui față complet nouă va ieși la iveală abia la final. Ai doar două variante: fie empatizezi cu el, fie îți devine antipatic. O crimă în tren, comisă pe timpul nopții, transformă călătorii în suspecți. Lucrurile devin și mai interesante când aflăm că până și victima călătorea sub o identitate falsă. Mă așteptam la acel final? Nu. M-a mulțumit? Nu. Mi-a plăcut "călătoria" până în acel punct? Da.

O distopie care are în centrul atenției cărțile? Give it to me! Din păcate însă, ideea minunată a acestei cărți nu a fost pusă în valoare de poveste. Avem un rus cu nume maghiar ca narator, pe Geza, care este unul dintre bucătarii care citesc (cuvântul este folosit în loc de "gătesc") folosind drept combustibil pentru foc cărțile, în principal cărțile clasice, desigur, cele rusești fiind aduse de scriitor în prim plan. Vedem cum acest bucătar este angajat de diverși clienți din întreaga lume pentru a le găti folosind această metodă. Twistul din poveste apare atunci când cineva din interiorul acestei bresle a bucătarilor este descoperit ca fiind trădător (nu vă spun fapta lui pentru că ar fi spoiler).

În doar 200 de pagini, autorul a insistat să introducă tot soiul de alte elemente din această lume distopică, însă fără a da explicații prea clare. Știm că a existat un război care a adus cu sine distrugerea cărților și folosirea lor pentru a face grătare, însă nu avem prea multe detalii despre acest conflict. Nu prea avem detalii nici despre lume, în general, un context mai clar sau o imagine mai amplă asupra omenirii. Mi s-a părut că au fost înghesuite multe elemente care ironizează cumva folosirea tehnologiei de astăzi, însă parcă totul a fost făcut pe fugă și prea puțin explicat. Chiar și finalul mi s-a părut o ironie la adresa oamenilor care, în lipsa tehnologiei, sunt ca niște cutii goale.

P. S. - cartea are pe alocuri și cuvinte vulgare sau scabroase, în caz că vă deranjează acest aspect.

Sunt convinsă că tocmai am citit una dintre cele mai bune cărți din anul 2026. Este dovada că nu trebuie să mai fug de cărțile voluminoase. O carte în care abundă termenii medicali, mai ales din sfera chirurgiei, personajele centrale fiind medici, însă asta nu mi-a îngreunat lectura. Stilul de scriere al autorului te introduce în poveste și simți că ești acolo, cu personajele.
Vieți marcate de abandon, regăsire, talent, dedicare și despărțire. O carte cu de toate care, la final, sunt convinsă că vă va stoarce câteva lacrimi. O recomand din suflet!

Nu știu dacă de vină pentru acest punctaj este faptul că această carte e atât de scurtă, că niciunul dintre personaje nu mi-a fost simpatic sau că toată povestea mi s-a părut banală? Fac pariu că, dacă ați citi această poveste fără să știți că a fost scrisă de Dostoievski, nu ați fi nici voi impresionați.

Scenele sunt exagerate, replicile, la fel. Dramatism cât cuprinde, la fel ca în filmele în care actorii își exagerează în mod voit gesturile pentru a impresiona/amuza publicul.

M-am bucurat să reîntâlnesc personajele din "Să ucizi o pasăre cântătoare" la 20 de ani distanță, chiar dacă le găsim schimbate. Scout, venită acasă în Maycomb, Alabama, din New York, unde a plecat să studieze, își redescoperă familia, dar și comunitatea cu totul schimbate. Nu le înțelege și chiar se simte dezamăgită, inclusiv de tatăl ei, Atticus, care acum are 72 de ani și de care a fost întotdeauna apropiată, dar și de Henry/Hank, prietenul din copilărie care îi face curte.

Asistăm și la episoade în care personajele se întorc în copilărie și adolescență, așa că autoarea ne mai oferă câteva picături din frumusețea primului volum. Totuși, narațiunea la persoana a treia și accentul pus pe latura politică a vremurilor m-au făcut să nu rezonez la fel de bine cu această continuare.

Scriitura este totuși una deosebită. Îmi pare rău că Harper Lee nu ne-a lăsat o moștenire mai bogată.

Pentru mine, cartea a fost dezamăgitoare. Sinopsisul mi-a creat așteptări mai mari. Credeam că prietenia dintre cele trei personaje va fi una care va porni din copilărie și vedem cum evoluează cei trei împreună. De fapt, sinopsisul ne trimite direct undeva la jumătatea cărții, abia acolo încep cele trei personaje să interacționeze. Legătura dintre ele nu va fi niciodată atât de strânsă pe cât mă așteptam și nu au un trecut comun. Vedem, într-adevăr, cum evoluează viețile celor trei, vieți complet diferite, și cum ajung să se întâlnească.

Twistul din ultimele 50 de pagini mi s-a părut destul de slăbuț, ca să nu mai vorbim despre final.

Cel mai mult mi-a plăcut personajul numit Badar, felul în care a crescut frumos, în ciuda greutăților vieții. Însă n-a fost suficient pentru a ridica mai mult cartea. 3⭐ cu indulgență.

Nu îmi vine să cred ce turnură ia cartea asta la final. 😐 Având în vedere că a fost scrisă în limba engleză și că a primit atât de multe premii, sunt foarte curioasă ce au înțeles străinii din trecutul nostru comunist. Mi s-a părut că la final autoarea a încercat să ironizeze cumva acele vremuri, dar personajul ales ca "țintă" nu a fost deloc unul inspirat. Iar titlul original, "Bottled Goods", accentuează și mai mult nepotrivirea. Da, ok, realism magic, dar tot nu s-a dus în direcția bună. Cel puțin, în ceea ce mă privește.

O poveste tristă, dar în același timp atât de frumoasă! Am simțit fiecare pagină de parcă eram acolo, cu personajele. Ușor de parcurs, având în vedere că avem în centrul atenției doar două personaje principale. Foarte ușor de ascultat ca audiobook, pentru cei care doresc să se familiarizeze cu acest format. Stilul de scriere - deosebit! Sigur voi reveni la această autoare!