Raluca Furdui

🚪"Vina se găsește întotdeauna în același loc, copilașii mei: la cel îndeajuns de slab încât să nu și-o poată asuma." 🚪

Nu am crezut că o să vină ziua în care Stephen King să mă cucerească, pentru că până acum nu ne-am prea potrivit. Ei bine, lucrurile s-au schimbat cu "Alegerea celor trei ", al doilea volum din seria fantasy western "Turnul întunecat".
Încă de la primul vol. citit luna trecută aveam un presentiment că această serie va deveni o preferată, dar cu acest volum, lucrurile sunt din ce în ce mai clare.

Acțiunea se continuă la câteva ore distanță de finalul plin de mister al primului vol. Roland, ultimul pistolarul din Gilead ce "Venea de nicăieri și se-ndrepta spre nicăieri, un om dintr-un alt timp care, se părea, atinsese un punct al sfârșitului fără noimă." ne face martorii suferinței sale încă de la primele pagini. Ca mai apoi să avem șansa de a mai descurca puțin ițele întortocheate ale poveștii sale într-un joc al suspansului și tensiunii, ce nu ne lasă să respirăm de la o pagină la alta.

De data asta pistolarul cedează lumina reflectoarelor în favoarea celor 3 noi personaje sugerate și în titlu și de care are absolută nevoie în încercarea sa de a ajunge la Turnul Întunecat. Primul este Eddie Dean, un contrabandist și dependent de droguri, apoi apare Odetta Holmes, o tânără activistă pentru drepturile rasiale și cu dublă personalitate, iar ultimul pe lista este Jack Mort, un personaj tulburător și care împinge violența spre noi culmi.

Felul în care cei 3 intră în scenă este unul memorabil, reflectând capacitatea autorului de a alterna atât de firesc între universuri paralele. Iar chimia dintre personaje crește constant miza.
Acțiunea nu slăbește ritmul, iar caracterul cinematografic al scrierii face ca totul să se desfășoare asemenea unui film. Emoția și profunzimea întregesc perfect povestea, la fel ca abordarea unor teme dificile, precum abuzul de substanțe, bolile mentale, impactul traumei, dorința de a răzbate în ciuda tuturor vicisitudinilor și sacrificiul.

🚇 "Lumea într-adevar merge mai departe, și merge tot mai repede. În același timp, lucrurile se erodează... se destramă..." 🚇

M-am apucat recent de seria "Turnul întunecat" de Stephen King și, recunosc, că am avut emoții, pentru că nu eram în relații prea bune cu regele. Prin urmare, încântarea mea a fost și mai mare când am descoperit cât de fabuloasă e călătoria asta spre Turn și cât de mult îmi place să mă aventurez alături de personaje în toată nebunia universului imaginat de autor.

Și dacă începutul a fost puțin mai bizar cu "Pistolarul", în "Alegerea celor trei" eram deja cu sufletul la gură, ca acum, "Ținuturile pustii" să mă poarte într-o învăluire frenetică. Cum pot să o descriu altfel când universul lumilor multiple se amestecă cu un conac bântuit, o pădure dominată de un urs cyborg, în rămășițele unor civilizații lăsate la voia sorții, billy-blumber vorbitori, și deasupra tuturor, Blaine, un tren psihotic.

"Ținuturile pustii" este totodată volumul în care călătoria inițiatică a personajelor începe să capete formă, acestea depășind rolul de simpli pioni în marea schemă a lucrurilor. Acțiunea se întețește, miza devine mai clară, iar faimoasa mantră "Lumea a mers mai departe" are mai multă însemnătate și profunzime în acest "fantastic și nesfârșit tablou al dezolării".

M-am temut pentru soarta celor 4 eroi (îi las menționați așa ca să nu intru prea mult pe terenul spoilerelor) și am făcut și o noapte albă ca să termin cartea pentru că nu puteam să dorm fără să mă mulțumesc cu un final chiar și temporar până luna viitoare când voi continua cu vol. 4. Mi-a plăcut mult felul în care s-a încheiat și în mod special atitudinea unui personaj, precum și suspansul pe care autorul l-a lăsat la dospit.