🚇 "Lumea într-adevar merge mai departe, și merge tot mai repede. În același timp, lucrurile se erodează... se destramă..." 🚇
M-am apucat recent de seria "Turnul întunecat" de Stephen King și, recunosc, că am avut emoții, pentru că nu eram în relații prea bune cu regele. Prin urmare, încântarea mea a fost și mai mare când am descoperit cât de fabuloasă e călătoria asta spre Turn și cât de mult îmi place să mă aventurez alături de personaje în toată nebunia universului imaginat de autor.
Și dacă începutul a fost puțin mai bizar cu "Pistolarul", în "Alegerea celor trei" eram deja cu sufletul la gură, ca acum, "Ținuturile pustii" să mă poarte într-o învăluire frenetică. Cum pot să o descriu altfel când universul lumilor multiple se amestecă cu un conac bântuit, o pădure dominată de un urs cyborg, în rămășițele unor civilizații lăsate la voia sorții, billy-blumber vorbitori, și deasupra tuturor, Blaine, un tren psihotic.
"Ținuturile pustii" este totodată volumul în care călătoria inițiatică a personajelor începe să capete formă, acestea depășind rolul de simpli pioni în marea schemă a lucrurilor. Acțiunea se întețește, miza devine mai clară, iar faimoasa mantră "Lumea a mers mai departe" are mai multă însemnătate și profunzime în acest "fantastic și nesfârșit tablou al dezolării".
M-am temut pentru soarta celor 4 eroi (îi las menționați așa ca să nu intru prea mult pe terenul spoilerelor) și am făcut și o noapte albă ca să termin cartea pentru că nu puteam să dorm fără să mă mulțumesc cu un final chiar și temporar până luna viitoare când voi continua cu vol. 4. Mi-a plăcut mult felul în care s-a încheiat și în mod special atitudinea unui personaj, precum și suspansul pe care autorul l-a lăsat la dospit.