🔮"— Există alte lumi în afară de astea. [...] Ți-amintești?
— Unele lucruri poate că există doar într-una. Într-un singur unde, într-un singur când." 🔮
M-am îmbarcat în aventurile pistolarului Roland în urmă cu 3 volume și nu mai e cale de întoarcere. Prin urmare, trenul psihiotic Blaine din Ținuturile pustii m-a adus la Vrăjitorul și globul de cristal, al patrulea volum al seriei fantasy western "Turnul întunecat" de Stephen King.
Acțiunea volumul continuă exact din punctul în care s-a întrerupt în volumul precedent, deci avem parte de multă tensiune și răsturnări de situație.
Încă de la primul volum îmi doream să aflu mai multe detalii despre Roland, despre trecutul lui și ce anume l-a transformat în anti-eroul desăvârșit, măcinat de obsesia lui de a găsi Turnul întunecat și de a schimba lucrurile. Dorința mi-a fost îndeplinită acum, astfel că am sorbit cu sufletul la gură alături de ka-tet întoarcerea la zilele tinereții lui Roland. Și în mod deosebit la momentul în care a fost nevoit să ucidă copilul ce sălășluia în sufletul lui pentru a lăsa bărbatul să-i poată lua locul, astfel încât să poată face față grelelor încercări care se întrevăd la orizontul dintre lumi.
Așadar, "Vrăjitorul și globul de cristal" este o poveste în poveste, în care descoperim noi personaje sau noi nuanțe și trăsături ale personajelor îndrăgite deja în volumele anterioare. Știam și simțeam că norii negri apasă greu asupra destinelor lor și am întors paginile de multe ori cu teamă și tot nu am fost pregătită când consecințele evenimentelor mi-au spulberat fragilele speranțe.
Mi-a plăcut atmosfera western, ceva ce nu credeam că o să zic vreodată, eu nefiind o fană a unui astfel de univers, dar aici a funcționat cu mult succes.
Partea de romance a desăvârșit toată drama, oferind încă o piesă esențială în înțelegerea psihologiei personajelor și a complexității universului închipuit de autor, compensând ritmul puțin mai lent, comparativ cu restul volumelor.