M-am așteptat ca în autobiografia ei Agatha Christie să se concentreze pe ceea ce a lăsat moștenire: opera sa. Credeam că ne va da detalii picante despre cum au luat naștere cărțile ei, ce a înspirat-o, cum a ajuns la anumite finaluri. Și face asta, dar mult mai puțin și mai lipsit de profunzime decât mă așteptam. Și viața personală este atinsă cu grijă, ignorând complet, spre exemplu, episodul din decembrie 1926 când ea se face nevăzută timp de 11 zile.
Cartea se concentrează în cea mai mare parte pe călătoriile sale și pe casele pe care le cumpăra sau vindea, ajungând la un moment dat să dețină 7 case. Nu este foarte clar nici din ce bani, pentru că singură spune că nu avea venituri extraordinare din scris, iar taxele pe care le plătea erau destul de mari, mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Pot spune că se simte faptul că autoarea a început scrierea autobiografiei la vârsta de 60 de ani și a încheiat-o 15 ani mai târziu. Multe evenimente sunt prezentate fragmentat, fără cursivitate.
P. S.: deși pe coperta 4, în sinopsis, este menționat episodul în care primul ei soț moare, nu îmi aduc aminte să fi întâlnit vreun pasaj despre asta în cele 760 de pagini.