Ildiko Szendrei

Cartea de debut a lui Saramago, scrisă de autor pe când avea 24 de ani, oferă o imagine interesantă asupra condiției femeii rămasă văduvă cu doi copii. De asemenea, Saramago ne arată evoluția relației dintre stăpână și servitoarea ei, o relație cu năbădăi, cauzată de spiritul zburdalnic al văduvei, atitudine cu care servitoarea conservatoare nu este deloc de acord.

Mi-au plăcut începutul și finalul (ultimele 10 pagini), în rest mi s-a părut că povestea a stagnat și nu ne-a oferit prea multe. Dar recomand cartea dacă vreți să vedeți imaginea autorului despre femei și dacă vreți să vedeți un stil de scriere total diferit decât în operele mult mai cunoscute ale lui Saramago (aici are punctuație, paragrafe, liniuțe de dialog, așa că totul se parcurge mult mai ușor).

Nu este o poveste rea, dar două elemente m-au făcut să îi scad punctajul. În primul rând, stilul autoarei de a întrerupe foarte des acțiunea, mai ales în primele 100 de pagini, pentru a se întoarce în trecut. La orice replică de-a personajelor sunt rememorat episoade din trecut ceea ce m-a scos din stare. În al doilea rând, sunt păstrate foarte multe cuvinte în hindi și în franceză, care nu sunt traduse, așa cum ar fi normal, la baza paginii, ci sunt reunite la finalul cărții, într-un glosar de termeni, ceea ce mi se pare o prostie. Este groaznic să te oprești din citit ca să mergi la finalul cărții pentru traducere, mai ales că astfel de cuvinte apar chiar de mai multe ori pe aceeași pagină.

Sunt multe noțiuni din arta parfumului, așa că, dacă nu vă pasionează domeniul, e posibil să vă plictisească.

Ca un plus, mi-au plăcut relația dintre personaje și ambiția protagonistei - Rhada - în a răzbi și a-i ajuta și pe alții să își împlinească visurile.

Un fantasy simplu, pe care vă recomand să îl citiți imediat după primele două volume. În cazul meu au trecut câțiva ani între volumele 2 și 3 și s-a simțit. Nu am reușit să mă conectez la fel de bine la poveste, am uitat detalii importante despre personaje, iar autoarea nu a reluat întâmplările din cărțile anterioare, așa că a fost greu.

Recunosc că nici acțiunea nu a fost una prea complexă sau care să ofere prea multe. O recomand celor care sunt la început cu genul fantasy, vor ceva ușor și nu au mai mult de 20 de ani. 😊

Îi dau 3⭐ pentru că este extraordinar de bine gândită această carte și incredibil de intuitivă, dacă ne uităm la societatea de astăzi (imediat după ce am închis-o am vrut să îi dau 2⭐). O lume în care oamenii sunt creați în laboratoare, nu mai există noțiunea de mamă și tată, totul este programat, nu există ideea de familie, monogamia este privită ca ceva ieșit din comun, citirea cărților este de neconceput, la fel și dorința de cunoaștere. Nu mai există știință, artă sau religie, iar oamenii care păstrează totuși "vechile obiceiuri" sunt închiși în rezervații. De pe la mijlocul cărții ne concentrăm atenția asupra lui John, unul dintre oamenii din aceste rezervații, care este scos în "lumea nouă". Se adaptează sau nu?

Marele minus? Stilul de scriere. Pe lângă termenii destul de tehnici (mulți inventați), autorul sare de la o idee la alta, de la un moment la altul, de la un personaj la altul, așa că nu există o curgere lină a textului. Fiind o carte apărută în anul 1932, aș fi tare curioasă să aflu ce și cât au înțeles oamenii din acele vremuri din cartea lui Huxley.

Un alt lucru care nu mi-a plăcut: accentul pus pe latura sexuală. Deși nu mai există noțiunea de familie și de reproducere pe cale naturală, autorul menține intensă atracția fizică între personaje. Ba chiar și copiii de câțiva anișori au parte de jocuri și activități care au în centrul atenției erotismul, lucru al cărui rost nu am reușit să îl văd.

Vreau să citesc neapărat "Reîntoarcere în minunata lume nouă", cu speranța că voi înțelege și mai bine autorul și ideile lui.

La fel ca în volumul anterior, "Ajută-mă să-mi amintesc", și aici am avut parte de fiori reci pe șira spinării. Autoarea are talentul de a te introduce în atmosferă atât de bine încât nu ai cum să nu simți frica și teroarea personajelor.

Până aproape de finalul poveștii, nu am crezut că va avea o legătură cu primul volum, dar apoi apar menționate și câteva personaje din volumul 1, așa că recomand să le citiți în ordine.

Dacă vă plac cărțile în care copiii sunt poziționați ca personaje negative, cu evenimente care par uneori inexplicabile, supranaturale, atunci cartea asta este și pentru voi.

O carte care aduce un mare plus dacă ați citit "Minunata lume nouă". Recomand să o citiți imediat după distopie, pentru că în acest volum de non-ficțiune autorul aduce explicații suplimentare, compară anii '30, atunci când a apărut "Minunata lume nouă", cu anii '50, atunci când publică "Reîntoarcerea". Huxley prezintă și cea mai mare temere a sa, aceea a suprapopulării, care va duce inevitabil la epuizarea resurselor, dar și realitatea politică și socială a vremurilor.

Limbajul este un pic greoi și aici, la fel ca în "Minunata lume nouă".

Cale de vreo 500 de pagini din cartea asta am fost sigură că va fi cea mai nereușită din serie, fiind ceva mai așezată, fără prea multă adrenalină. Finalul însă m-a dat cu totul peste cap, nu m-aș fi așteptat niciodată. Este un volum în care ne concentrăm atenția ceva mai mult pe viețile anchetatorilor, dar totul a fost făcut echilibrat, fără ca autorii să uite subiectul cărții și crimele pe care ne concentrăm.

Acum, că am încheiat trilogia, pot spune cu mâna pe inimă că abia aștept să o reiau și să citesc volumele unul după altul, fără nicio zi de pauză între ele.

P.S.: deja mi-e dor de Vincent și de Mina.

Am făcut cunoștință cu Miss Marple, o bătrânică plină de intuiție și agilitate, însă povestea în sine nu mi s-a părut neapărat ieșită din comun. Din contră! Seamănă mult cu alte povești scrise de Agatha Christie înainte de aceasta. Chiar sunt folosite detalii identice cu cele din alte cărți. Poate dacă aș fi citit doar această poveste ar fi fost ceva aparte, dar așa... Cu toate acestea, am încercat să o notez individual, fără să mă gândesc la asemănările cu alte cărți.

A doua carte din seria "Jocurile Foamei", dacă ne luăm după momentul în care se petrece acțiunea, îl aduce în prima plan pe Haymitch Abernathy la vârsta de 16 ani. Este personajul care, în primul volum care dă și titlul seriei, este mentorul alcoolic al lui Katniss și al lui Peeta. Vedem momentul în care începe ediția 50 a Jocurilor Foamei, iar Haymitch ajunge incorect aruncat în arenă. Supraviețuiește, desigur, pentru că altfel nu îl vedeam în celelalte cărți. 😁

Nu mi-a plăcut însă că acțiunea se concentrează abia pe a doua jumătate a cărții. Abia după pagina 200 intră tributurile în arenă. Cam mult de așteptat...

Punctajul real ar fi de 3,5⭐, dar am zis să fiu indulgentă. 😁 Seamănă foarte mult cu "Rațiune și simțire". Avem tot surori în căutarea unor bărbați înstăriți, avem bărbați nehotărâți care o iau din loc când ți-e lumea mai dragă.

De ce i-am dat totuși punctaj mai mare decât primei cărți scrise de Jane Austen? Pentru că mi-au plăcut ironia și umorul, un limbaj mult mai "reușit" decât în cartea cealaltă.

Per total, ca poveste, cartea nu aduce nicio noutate și nici acțiune intensă sau răsturnări de situație, totul este destul de previzibil. În plus, caracterele personajelor de aici le găsim și în societatea de astăzi, mândria și prejudecata fiind concepte întâlnite atât de des și acum.