Raluca Furdui

⚡️⚡️"E timpul să acceptăm alte căi și să făurim împreună o nouă lume, o lume mult mai bună decât toate cele ce s-au perindat de-a lungul istoriei."⚡️⚡️

Cu "Dansul fulgerelor" de Gelu F. Achiș închei seria Dalidan Zarthas, un epic fantasy plin de aventură.

Și dacă în primele două volume autorul se concentrează pe dorința eroului ce dă și numele seriei, de a-și depăși condiția, de a răzbuna moartea prietenului drag, și de a-și găsi propriul drum într-o lume în care puterea și abilitățile magice aveau un impact semnificativ, în ultimele două volume firul narativ se țese în jurul confruntărilor continue ce schimbă în permanență lumea eroului nostru.
Astfel că desfășurarea de forțe capătă proporții, fiind și ultimul volum al seriei, se va decide soarta eroului și a aliaților săi, și dacă lumea lor va avea sau nu parte de un viitor: "Întreaga lui viață se intersecta în acest punct, în acest prezent, un prezent în care se decidea soarta întregii lumi."

Prin urmare, nu o să menționez alte elemente ce țin de evoluția acțiunii pentru a nu vă strica suspansul și plăcerea lecturii.

Pentru mine primele două volume au avut un farmec aparte, care s-a cam diluat spre final în focul luptelor continue. Și m-au copleșit puțin nivelul de detalii la care acestea au fost descrise, repetițiile și succesiunea rapidă a evenimentelor. De asemenea, am simțit nevoia unui dialog cu mai multă greutate, care să echilibreze cumva complexitatea universului creat de autor.

Dacă sunteți fani ai poveștilor high-fantasy și preferați multă acțiune alertă, seria asta e pentru voi.

🛕"— Există și fericire în viață. Lumină și întuneric, fericire și tristețe, pace și război, astea sunt fețe ale unei singure monede."🛕

Luna trecută am pășit în universul seriei Dalidan Zarthas, un epic fantasy de Gelu F. Achiș și mi-a plăcut ce am descoperit acolo, astfel că luna aceasta am continuat cu '"Citadela viselor", al treilea volum al seriei. Însă aici lucrurile se dezvoltă într-o direcție pe care nu am simțit-o pe gustul meu, dar m-au impresionat imaginația autorului și potențialul său.

Acțiunea se reia exact din punctul în care am lăsat-o în volumul precedent, "Cavalerii soarelui", cu Dalidan prins într-o situație critică, noi cititorii fiind martorii încercărilor sale de a-și împlini în continuare destinul, și anume, acela de a salva lumea Zalimdor. O lume care nu mai seamănă deloc cu cea întâlnită în primele două volume pentru că amenințarea Sfâșietorilor a fost pe atât de cruntă pe cât presimțeam la început și poate chiar mai mult decât atât, lăsând prea puțin loc speranțelor. În ciuda realității sumbre, Dalidan se încăpățânează să lupte pentru un viitor mai luminos și pentru o șansă a omenirii. Dacă reușește sau nu vă las pe voi să descoperiți, miza fiind mai importantă ca oricând pentru Dalidan și aliații săi.

Și odată cu ridicarea acestei mize, universul de desfășurare se lărgește dincolo de imaginația imediată, devenind extrem de stufos. Pentru mine elementele magice și puterile protagoniștilor au fost mult prea complexe și imprevizibile, iar ritmul galopant al poveștii m-a obosit. Am simțit nevoia unui echilibru pentru că, la un moment dat, totul mi s-a părut o luptă continuă și atât, fără a avea timpul necesar sàmă absorb consecințele fiecărei confruntări în parte. De asemenea, timpul petrecut în Tărâmul Viselor a îngreunat povestea în opinia mea. Dar cred că pentru cei care adoră un ritm alert cu acțiune din plin și cu multă fantezie, volumul acesta este exact ce trebuie.

🐦‍⬛" — Profețiile nu-s neapărat totuna cu soarta [...]. Uneori sunt numai avertismente cu privire la lucruri care s-ar putea petrece sau care, probabil, se vor petrece dacă nu vei lua măsuri care să schimbe cursul evenimentelor. " 🐦‍⬛

"Divanul păsărilor", al cincilea roman de Ransom Riggs din seria Miss Peregrine continuă aventura lui Jacob și a prietenilor săi deosebiți exact din punctul în care s-au încheiat lucrurile în volumul precedent.

Ruptura ce se anunța spre finalul volumului 4 planează încă și aduce o tensiune suplimentară asupra modului în care vor evolua evenimentele. Iar Noor, personajul recent introdus revine în volumul de față cu drepturi depline, iar misterul destinului ei, le dă bătai de cap protagoniștilor noștri.
O amenințare considerată demult îngropată își face din nou simțită prezența, iar de data asta într-o manieră mult mai întunecată, anunțând o răzbunare cruntă și un potențial final al lumii deosebiților, așa cum am cunoscut-o până acum.
"Divanul păsărilor" este și un volum al regăsirilor, prieteni vechi își încrucișează din nou drumurile într-o revedere dulce-amăruie, dar și eroul Jacob pare că se regăsește pe sine, conducând încă o dată cu mult curaj și cutezanță misiunea de salvare a lumii sale.

Ritmul este la fel de intens, astfel că povestea se parcurge pe nerăsuflate, iar autorul se joacă din nou cu cititorii săi oferind un final încărcat cu suspans. Astfel că mi-a fost greu să nu trec imediat la următorul volum, dar m-am abținut eroic cu gândul că volumul 6 va fi și ultimul volum al seriei și mai bine mai amân puțin inevitabilul final.

Cadrele foto au fost la înălțime și de această dată, chiar dacă nu atât de numeroase ca în volumele precedente. Dar coperta acestui volum devine în mod categoric preferata mea, întregind vizual povestea.

🗺 "Creierul meu era o mașinărie de produs speranțe."🗺

Îmi continui călătoria în universul copiilor deosebiți ai directoarei și ymbrynei Alma Peregrine, și iată-mă ajunsă la volumul 4 al seriei.

Ransom Riggs m-a cucerit iremediabil cu aventura acestor eroi și nu mă așteptam să-mi ajungă atât de tare la suflet. Am vrut inițial să o las în așteptare și să o citesc în preajma Halloween-ului, fiind o lectură ideală pentru acea perioadă, dar luna trecută am testat apele cu primul volum, și nu m-am mai putut desprinde de povestea plină de mistere, adrenalină, supranatural, duioșie, prietenie, trădări și maturizare. 

De data asta acțiunea are loc cu precădere în America zilelor noastre, astfel că gașca de copii deosebiți trebuie să învețe să se comporte ca niște obișnuiți, pentru a se încadra perfect în peisaj. Și ce profesor mai bun să aibă decât Jacob, protagonistul nostru îndrăgit care și-a trăit toată copilăria în lumea obișnuită și care îi poate ghida în această realitate complet nouă pentru ei.
Însă nici de această dată autorul nu le oferă personajelor prea mult răgaz, pentru că descoperirile făcute de Jacob îl poartă din nou în trecutul bunicului, testându-l încă o dată cu o misiune complet inedită, și anume, găsirea unui copil deosebit care se află în mare pericol.

Autonomia, nevoia de a identifica propriul destin, înțelegerea caruselului emoțional tipic adolescentin, toate sunt elemente centrale ce completează acțiunea intensă, oferindu-i mai multă profunzime, sublinind caracterul inițiatic al poveștii. 

Nu lipsesc nici personajele noi, dar nici scenele care dau fiori, cum ne-a obișnuit deja Ransom Riggs. Iar pozele alese au darul de a imersa cititorul în atmosferă, completând perfect experiența lecturii.

Este o poveste potrivită pentru adolescenți dacă sunteți în căutarea unor astfel de recomandări. Iar dacă v-a plăcut Harry Potter, aveți toate șansele să îndrăgiți și seria asta, chiar și acum la vârsta adultă pentru că ce e viața fără un strop de visare și magie?

☄️" Cum va avea loc schimbarea?
Din nefericire, la fel cum apar toate schimbările. Și-mi pare rău că va fi așa. Prin violență și revoltă, prin foc și furie dezlănțuită, fiindcă nicio transformare a lumii nu are loc în mod pașnic."☄️

"Leibowitz" de Walter M. Miller este un SF clasic, publicat în 1959 și a cărui actualitate subliniază atât de bine ideea principală a cărții. Probabil, dacă nu o citeam acum în aceste vremuri în care războaiele au devenit din nou o realitate atât de urâtă și prezentă, nu mi-ar fi trezit atât de multe emoții. 

Redă foarte bine un univers desprins dintr-un viitor post-apocaliptic, în care omenirea, sau ce a mai rămas din ea se reîntoarce la un Ev Mediu Întunecat după un al treilea razboi mondial, soldat cu o distrugere în masă și cu o prăbușire a civilizației. Pămantul continuă să fie radioactiv, favorizând apariția mutaților genetice, iar
singurele locuri care mai păstrează crâmpeie ale cunoașterii sunt câteva mănăstiri risipite. 
Într-o astfel de mănăstire ne poartă autorul pe parcursul mai multor secole, oferindu-ne o puternică meditație asupra ciclicității istoriei și a tendinței omenirii de a repeta la infinit aceleași greșeli și de a ajunge în pragul auto-distrugerii: "Dar când lumea a început să sclipească de rațiune și bogății, omul a simțit îngustimea ochiului de ac, iar asta aducea venin unei lumi care nu mai voia să creadă ori să tânjească după ceva. Oamenii aveau să distrugă din nou acest Pământ-grădină, civilizat și atotcunoscător, aveau să-l sfârtece pentru ca Omul, aflat din nou într-o beznă demnă de milă să poată spera."

Dincolo de această temă principală, cartea abundă în profunzime, provocând o serie de dezbateri datorită încărcăturii sale filozifice. Abordează și nesfâșitul conflict dintre religie și știință, lăsând votul final în mâinile cititorului, după o argumentare ofertantă, punctând rolul Bisericii în contextul în care omenirea traversează vremuri sumbre, atingând inclusiv problema spinoasă a dreptului la eutanasie.

📖 "Numai că existența autorului, ca și a altora, atâția, ca și a dumitale, cinstite cititorule, e un șir nesfârșit de rutine, de obișnuințe, de repetiții. Cum zicea unul, la o beție filozofic-existențialistă: "Viața, mă, viața? Nu-i nimic de capul ei. Jumatate retrăită... Jumătate reamintită... Și-ncă jumătate repovestită." 📖

Cu un titlu cum nu se poate mai potrivit, volumul de proză scurtă "Pagini alese dintr-o viață născocită" ne oferă nouă, cititorilor câteva mostre care să ne convingă asupra faptului că, da, viața poate fi "jumătate retrăită... Jumătate reamintită... Și-ncă jumătate repovestită.", mai ales dacă ne jucăm cu linia de de demarcație dintre real și imaginar. Astfel posibilitățile devin infinite.

Sarcasmul inteligent și savuros mă cucerește de fiecare dată în scrierile lui Dănuț Ungureanu, iar o evadare in poveștile sale e mereu o idee bună. Chiar dacă, de cele mai multe ori, ne pune în fața realității noastre românești, cea de zi cu zi, uneori hâdă, alteori tragi-comică, dar întotdeauna extrem de autentică, dându-mi în permanență senzația unei radiografii socio-politice, dar una mult mai ușor de digerat fiind stropită cu mult umor.

Multe scene mi-au rămas întipărite în memorie, câteva mi-au dat un sentiment de deja-vu, ducându-mă cu gândul la "Urme de sfinți", un alt volum bun de la autor, pe care vi-l recomand cu această ocazie.
Povestirea mea preferată rămâne
"Pasărea nemăiastră". Pentru mine a avut o sensibilitate aparte fiindcă surprinde viziunea pe care o avem asupra morții atunci când suntem încă niște copii, și tranziția de la o inocență plină de speranță și gândire magică la o resemnare tăcută, poate chiar ușor cinică pe alocuri pentru a putea face față pierderilor cotidiene.

Închei prin a vă îndemna să descoperiți autori români contemporani pentru că sunt tare buni!

🔪"Au mai trecut câteva clipe de tăcere, până când s-a auzit soneria.
— Înghețata. Daaa! a exclamat Marina, adunându-se, ridicându-se și mergând clătinat spre ușă. 
A deschis-o larg, trâmbițând:
— Slavă Domnului că ați venit!
Era poliția." 🔪

"Mănâncă, ucide, iubește" de Julie Mae Cohen a fost thrillerul lunii martie la #thethrillerclub, un thriller cu multe accente de comedie neagră, feminism și răzbunare.

Marina, o tânără mamă cu 3 copii și recent divorțată încearcă să se simtă din nou bine în pielea ei, dar nu are nicicum încrederea de a-și face vocea auzită. Lilah este o bibliotecară pasionată de munca sa, cărțile sunt viața ei, dar pare că nu deține controlul propriei vieți. Iar Opal este un guru al fintess-ului și o figură extrem de populară în Social Media, dar cu multe vulnerabilități și secrete ascunse sub preș. Cele trei femei par să nu aibă nimic în comun, asta până când află că bărbatul din viețile lor este un manipulator și un mincinos profesionist, descoperire ce pune în mișcare întreaga acțiune a cărții.

Plot-ul ne poartă de la un scenariu absurd la altul, fără a ține cont de prea multă logică sau de un oarecare substrat, astfel că povestea pare superficială.
Dar poate fi lectura ideală dacă aveți nevoie de ceva ușor, la care să râdeți, fără a vă consuma prea mult. Cam ca filmul ăla ce rulează undeva pe fundal în weekend în timp ce leneviți în pat. Pentru că totul pare să se aranjeze binișor pentru personaje, cu mici excepții, astfel că lipsesc elementele de suspans și credibilitate. Dar nici nu cred că autoarea a avut în plan aceste aspecte de la bun început. Ci doar o camaraderie care pornește de la ideea că "suntem în aceeași situație, trebuie să o scoatem împreună la capăt" transformându-se treptat într-o prietenie feminină, ce gravitează între mituri, surprize și căutarea sinelui.

" Îndoiala e ca o împunsătură de ac în barca gonflabilă a vieții."

Felul plin de suspans în care s-a încheiat cel de-al doilea volum din seria Miss Peregrine de Ransom Riggs, m-a făcut să încep imediat volumul 3, aici de față — Biblioteca sufletelor.

Fiorii primei iubiri continuă să se amestece cu aventura, misterul, supranaturalul și problele inițiatice la care sunt supuși eroii noștri, iar caracteristicile gotice ale poveștii devin și mai pronunțate aici, fiind până acum volumul cel mai întunecat din serie, cel puțin pentru mine. Și asta pentru că pătrundem alături de protagoniști în suburbiile Londrei victoriene, într-un loc cunoscut sub denumirea de Pogonul Dracului, o denumire ce devine echivalentul unui capăt de drum și locul unde speranțele își pierd orice putere, pentru că acolo mizeria, sărăcia lucie, abuzul, hoția, traficul de persoane și alte nelegiuiri sunt la ordinea zilei.

Încleștarea dintre bine și rău capătă noi proporții pentru că tot ce s-a construit în primele două volume ne aduce în punctul unei confruntări decisive, stabilind felul în care va arăta lumea de aici încolo pentru grupul deosebiților. 
Chimia dintre personaje se cimentează cu fiecare volum, și mi-a plăcut în mod deosebit că fiecare personaj are o voce distinctă. Aici descoperim și mai multe informații despre istoria deosebiților și a ymbrinelor lor, dar și despre buclele temporale și limitele acestora, și se clarifică și adevăratele motivații ale forțelor răului, ceea ce tensionează și mai mult lucrurile și în același timp ridică miza problemei.

Încă de la primul volum am simțit o construcție similară cu cea din universul Harry Potter. Spun asta pentru că fiind o serie nu vreau să intru în prea multe detalii referitoare la cursul acțiunii ca să evit spoilerele, și poate sunteți curioși și nu știți la ce să vă așteptați legat de seria asta.

"Psihicul uman era mult mai flexibil decât mi-aș fi imaginat vreodată, capabil să se adapteze la tot felul de lucruri contradictorii și aparent imposibile."

Nu credeam că o să mă prindă atât de tare seria Miss Peregrine de Ransom Riggs, așa că inițial mi-am cumpărat doar primul volum din serie ca să testez apele. Și după câteva pagini am știut că vreau să continui toată seria așa că am comandat și restul volumelor și imediat ce l-am încheiat pe primul, am trecut la următorul, aici de față — Orașul Pustiu. Și astfel mi-am dat peste cap TBR-ul acestei luni pentru că între timp am ajuns și la volumul 3.
Așa că nu mai e cazul să adaug cât de mult îmi place, de la personaje, la atmosferă și acțiune, la dialoguri și cadrele foto care m-au bântuit mult după ce am închis cartea, totul m-a ținut lipită de aventura imaginată de autor.

Aici lucrurile se amplifică, la fel și emoțiile pentru personajele noastre dragi, și de multe ori m-am temut să dau pagina de groaza unor consecințe nedorite.
Adrenalina a fost și ea la cote maxime pentru că personajele sunt mereu în priză, acțiunea fiind mult mai intensă, comparativ cu primul volum.

Orașul pustiu este de fapt Londra anului 1940, aflată sub asediu bombardamentelor naziste. Și tocmai în acest decor sumbru sunt nevoiți să ajungă elevii deosebiți ai domnișoarei Perregrine cu scopul de a o salva și de oferi un potențial viitor pentru grupul deosebiților. Și ca provocarea să fie și mai palpitantă totul trebuie să se întâmple contracronometru pentru că Miss Peregrine nu mai are foarte mult timp la dispoziție.
În încercările lor copiii descoperă aliați noi, dar și dușmani încrâncenați, dispuși să facă orice pentru a le dejuca planurile.

Prietenia, dragostea, sacrificiul, moralitatea, dorința constantă de depășire a limitelor, jocul dintre real și supranatural, lupta pentru supraviețuire, toate se îmbină firesc și fac ca povestea să rămână memorabilă. Iar răsturnarea de situație dinspre final mi-a dat peste cap toate scenariile și m-a făcut să regândesc totul, poziționând povestea într-o direcție și mai ofertantă.

🏠🏚"Mai demult, obișnuiam să visez despre cum ar fi să evadez din viața mea normală, neștiind că viața mea nu era deloc așa. Pur și simplu, nu observasem cât de extraordinară era." 🏠🏚

Seria Miss Peregrine de Ransom Riggs mi-a tot atras atenția vreo câțiva ani buni, asta și pentru că sunt fascinantă de fotografiile vechi, mai ales de cele din perioada victoriană, eduardiană și interbelică, iar cărțile din seria asta pornesc de la astfel de fotografii bizare, magnetice și absolut bântuitoare. Dar iată că am ajuns doar acum la "Căminul copiilor deosebiți", primul volum al seriei, chiar dacă a fost publicat în 2011, și tradus la noi în 2013. Aveam greșita impresia că fiind catalogată drept o carte pentru tineri, o să mi se pară prea puerilă. Dar mă bucur că mi-am ascultat intuiția și că în sfârșit am descoperit povestea pe care efectiv am devorat-o în 2 seri pe fundalul unui soundtrack din operele lui Tim Burton pentru a întregi atmosfera gotică.

Îl avem în prim-plan pe Jacob, un adolescent de 16 ani care a crescut cu poveștile bunicului său, povești presărate cu poze cel puțin ciudate, acesta fiind în copilărie un refugiat polonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pe o insulă izolată din Țara Galilor într-un cămin cu copii deosebiți, de unde și titlul poveștii. Viața excentrică a bunicului îl determină pe Jacob să afle mai multe despre trecutul acestuia, iar locul perfect de unde pornește cercetările este tocmai acel cămin condus de Miss Peregrine, dar nimic nu-l pregătește pentru întregul mister și greaua moștenire de acolo: "Mereu am știut că cerul e plin de mistere — dar abia acum mi-am dat seama câte existau și pe pământ."

Narațiunea la persoana I face întreaga experiență mult mai intimă, dar și amuzantă, personajele principale fiind copii și adolescenți.

Mi-a placut mult felul în care autorul traversează granițele realității imediate, îmbinând arta fotografică, misterul și  caracterul inițiatic al poveștii. Am simțit din plin dilemele morale ale protagonistului, ceea ce m-a implicat și mai tare în poveste. Iar acum mă gândesc cu jind la următoarele volume.