Raluca Furdui

🔪"Au mai trecut câteva clipe de tăcere, până când s-a auzit soneria.
— Înghețata. Daaa! a exclamat Marina, adunându-se, ridicându-se și mergând clătinat spre ușă. 
A deschis-o larg, trâmbițând:
— Slavă Domnului că ați venit!
Era poliția." 🔪

"Mănâncă, ucide, iubește" de Julie Mae Cohen a fost thrillerul lunii martie la #thethrillerclub, un thriller cu multe accente de comedie neagră, feminism și răzbunare.

Marina, o tânără mamă cu 3 copii și recent divorțată încearcă să se simtă din nou bine în pielea ei, dar nu are nicicum încrederea de a-și face vocea auzită. Lilah este o bibliotecară pasionată de munca sa, cărțile sunt viața ei, dar pare că nu deține controlul propriei vieți. Iar Opal este un guru al fintess-ului și o figură extrem de populară în Social Media, dar cu multe vulnerabilități și secrete ascunse sub preș. Cele trei femei par să nu aibă nimic în comun, asta până când află că bărbatul din viețile lor este un manipulator și un mincinos profesionist, descoperire ce pune în mișcare întreaga acțiune a cărții.

Plot-ul ne poartă de la un scenariu absurd la altul, fără a ține cont de prea multă logică sau de un oarecare substrat, astfel că povestea pare superficială.
Dar poate fi lectura ideală dacă aveți nevoie de ceva ușor, la care să râdeți, fără a vă consuma prea mult. Cam ca filmul ăla ce rulează undeva pe fundal în weekend în timp ce leneviți în pat. Pentru că totul pare să se aranjeze binișor pentru personaje, cu mici excepții, astfel că lipsesc elementele de suspans și credibilitate. Dar nici nu cred că autoarea a avut în plan aceste aspecte de la bun început. Ci doar o camaraderie care pornește de la ideea că "suntem în aceeași situație, trebuie să o scoatem împreună la capăt" transformându-se treptat într-o prietenie feminină, ce gravitează între mituri, surprize și căutarea sinelui.

" Îndoiala e ca o împunsătură de ac în barca gonflabilă a vieții."

Felul plin de suspans în care s-a încheiat cel de-al doilea volum din seria Miss Peregrine de Ransom Riggs, m-a făcut să încep imediat volumul 3, aici de față — Biblioteca sufletelor.

Fiorii primei iubiri continuă să se amestece cu aventura, misterul, supranaturalul și problele inițiatice la care sunt supuși eroii noștri, iar caracteristicile gotice ale poveștii devin și mai pronunțate aici, fiind până acum volumul cel mai întunecat din serie, cel puțin pentru mine. Și asta pentru că pătrundem alături de protagoniști în suburbiile Londrei victoriene, într-un loc cunoscut sub denumirea de Pogonul Dracului, o denumire ce devine echivalentul unui capăt de drum și locul unde speranțele își pierd orice putere, pentru că acolo mizeria, sărăcia lucie, abuzul, hoția, traficul de persoane și alte nelegiuiri sunt la ordinea zilei.

Încleștarea dintre bine și rău capătă noi proporții pentru că tot ce s-a construit în primele două volume ne aduce în punctul unei confruntări decisive, stabilind felul în care va arăta lumea de aici încolo pentru grupul deosebiților. 
Chimia dintre personaje se cimentează cu fiecare volum, și mi-a plăcut în mod deosebit că fiecare personaj are o voce distinctă. Aici descoperim și mai multe informații despre istoria deosebiților și a ymbrinelor lor, dar și despre buclele temporale și limitele acestora, și se clarifică și adevăratele motivații ale forțelor răului, ceea ce tensionează și mai mult lucrurile și în același timp ridică miza problemei.

Încă de la primul volum am simțit o construcție similară cu cea din universul Harry Potter. Spun asta pentru că fiind o serie nu vreau să intru în prea multe detalii referitoare la cursul acțiunii ca să evit spoilerele, și poate sunteți curioși și nu știți la ce să vă așteptați legat de seria asta.

"Psihicul uman era mult mai flexibil decât mi-aș fi imaginat vreodată, capabil să se adapteze la tot felul de lucruri contradictorii și aparent imposibile."

Nu credeam că o să mă prindă atât de tare seria Miss Peregrine de Ransom Riggs, așa că inițial mi-am cumpărat doar primul volum din serie ca să testez apele. Și după câteva pagini am știut că vreau să continui toată seria așa că am comandat și restul volumelor și imediat ce l-am încheiat pe primul, am trecut la următorul, aici de față — Orașul Pustiu. Și astfel mi-am dat peste cap TBR-ul acestei luni pentru că între timp am ajuns și la volumul 3.
Așa că nu mai e cazul să adaug cât de mult îmi place, de la personaje, la atmosferă și acțiune, la dialoguri și cadrele foto care m-au bântuit mult după ce am închis cartea, totul m-a ținut lipită de aventura imaginată de autor.

Aici lucrurile se amplifică, la fel și emoțiile pentru personajele noastre dragi, și de multe ori m-am temut să dau pagina de groaza unor consecințe nedorite.
Adrenalina a fost și ea la cote maxime pentru că personajele sunt mereu în priză, acțiunea fiind mult mai intensă, comparativ cu primul volum.

Orașul pustiu este de fapt Londra anului 1940, aflată sub asediu bombardamentelor naziste. Și tocmai în acest decor sumbru sunt nevoiți să ajungă elevii deosebiți ai domnișoarei Perregrine cu scopul de a o salva și de oferi un potențial viitor pentru grupul deosebiților. Și ca provocarea să fie și mai palpitantă totul trebuie să se întâmple contracronometru pentru că Miss Peregrine nu mai are foarte mult timp la dispoziție.
În încercările lor copiii descoperă aliați noi, dar și dușmani încrâncenați, dispuși să facă orice pentru a le dejuca planurile.

Prietenia, dragostea, sacrificiul, moralitatea, dorința constantă de depășire a limitelor, jocul dintre real și supranatural, lupta pentru supraviețuire, toate se îmbină firesc și fac ca povestea să rămână memorabilă. Iar răsturnarea de situație dinspre final mi-a dat peste cap toate scenariile și m-a făcut să regândesc totul, poziționând povestea într-o direcție și mai ofertantă.

🏠🏚"Mai demult, obișnuiam să visez despre cum ar fi să evadez din viața mea normală, neștiind că viața mea nu era deloc așa. Pur și simplu, nu observasem cât de extraordinară era." 🏠🏚

Seria Miss Peregrine de Ransom Riggs mi-a tot atras atenția vreo câțiva ani buni, asta și pentru că sunt fascinantă de fotografiile vechi, mai ales de cele din perioada victoriană, eduardiană și interbelică, iar cărțile din seria asta pornesc de la astfel de fotografii bizare, magnetice și absolut bântuitoare. Dar iată că am ajuns doar acum la "Căminul copiilor deosebiți", primul volum al seriei, chiar dacă a fost publicat în 2011, și tradus la noi în 2013. Aveam greșita impresia că fiind catalogată drept o carte pentru tineri, o să mi se pară prea puerilă. Dar mă bucur că mi-am ascultat intuiția și că în sfârșit am descoperit povestea pe care efectiv am devorat-o în 2 seri pe fundalul unui soundtrack din operele lui Tim Burton pentru a întregi atmosfera gotică.

Îl avem în prim-plan pe Jacob, un adolescent de 16 ani care a crescut cu poveștile bunicului său, povești presărate cu poze cel puțin ciudate, acesta fiind în copilărie un refugiat polonez în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pe o insulă izolată din Țara Galilor într-un cămin cu copii deosebiți, de unde și titlul poveștii. Viața excentrică a bunicului îl determină pe Jacob să afle mai multe despre trecutul acestuia, iar locul perfect de unde pornește cercetările este tocmai acel cămin condus de Miss Peregrine, dar nimic nu-l pregătește pentru întregul mister și greaua moștenire de acolo: "Mereu am știut că cerul e plin de mistere — dar abia acum mi-am dat seama câte existau și pe pământ."

Narațiunea la persoana I face întreaga experiență mult mai intimă, dar și amuzantă, personajele principale fiind copii și adolescenți.

Mi-a placut mult felul în care autorul traversează granițele realității imediate, îmbinând arta fotografică, misterul și  caracterul inițiatic al poveștii. Am simțit din plin dilemele morale ale protagonistului, ceea ce m-a implicat și mai tare în poveste. Iar acum mă gândesc cu jind la următoarele volume.

🧪🔬" [...] sunt umanistă. Dar trebuie să recunosc că în unele zile rasa umană îmi provoacă greață." 🧪🔬

Se pare că am un obicei de a nu citi cărțile atunci când sunt în trend și toată lumea vorbește despre ele. Așa a fost și cazul pentru "Lecții de chimie" de Bonnie Garmus, la care am ajuns doar acum și am înțeles de ce a fost atât de populară, chiar dacă nu a fost neapărat pe gustul meu, dacă e să privesc povestea în ansamblu.

M-a dus pe alocuri cu gândul la stilul lui Backman și asta datorită modului în care a abordat teme dificile. Aici autoarea se concentrează pe feminismul în anii '50 și încearcă să o facă cu umanitate, umor, ironie, deși nu îi reușește tot timpul.

Elizabeth Zott este o chimistă și o femeie înaintea vremurilor sale, ce încearcă să răzbească într-o lume puternic patriarhală. Dar misoginismul acelor vremuri îi aruncă în cale multe încercări și când pare că și-a găsit măcar o parte din fericirea dorită, viața îi rezervă alte surprize, ajungând astfel în postura de mamă singură și de gazda a unei emisiuni culinare.

Mi-a placut ideea de la care a pornit, aducând în discuție multe teme de actualitate, pribtre care discriminarea de gen. Dar mesajul ar fi fost mult mai puternic dacă ar fi fost livrat într-o manieră puțin mai realistă. Pentru că povestea mi s-a parut lipsită de credibilitate, unele aspecte fiind oarecum exagerate doar cu scopul de a scoate în evidență cât de grozavă poate fi eroina noastră. Construită ca un personaj care depășește tiparele, cu o personalitate excentrică, o gândire mereu logică și tranșantă, cade în plasa clișeelor și face la rândul ei aceleiași discriminări pe care le blamează la cei din jurul ei. Așa că mu-a fost cam antipatică și nu am putut rezona cu ea.

Mi-a plăcut felul în care câinele din poveste fost antropomorfizat. Pentru mine el a fost personajul care a salvat povestea. Și twist-ul din final a fost drăguț.
În rest, se putea mai bine, dar având în vedere că e un roman de debut, are circumstanțe atenuante. 

Cartea are și o ecranizare apărută în 2023 sub forma unei miniserii, dacă sunteți curioși să-i dați o șansă.

🐌🌱 "Dumnezeule, salvează-ne de proștii cei neghiobi. Și nu uita, Doamne, să ne salvezi și de proștii cei deștepți cu măști de carton..." 🐌🌱

Fiind la a șasea carte de la frații Strugațki pot spune că se numără printre autorii mei preferați, însă cu "Melcul pe povârniș" a fost o experiență alambicată. Și am fost la un pas de a o abandona, dar am persistat totuși fiindcă nu pot abandona cărți, dar și pentru că a fost un buddy read cu @lucian.si.carti și asta cred că asta a fost singurul lucru bun în parcurgerea acestui vol. 

Cei doi autori sunt renumiți ca fiind cei mai prolifici scriitori de SF din Uniunea Sovietică, dar și pentru faptul că sub acest văl al genului SF reușesc cu dibăcie să critice regimul opresiv, astfel că scrierile lor sunt mereu pline de substrat politic, psihosocial, economic. Doar că de data asta am simțit că simbolismul e mult prea complex și ascuns pentru gustul meu.

Este o poveste despre căutarea sinelui și despre înțelegerea lumii în care ne ducem existența, dar mai ales despre modul în care cele două concepte interacționează între ele. Pe de-o parte îl avem pe Pereț care lucrează la Administrație, copleșit de un univers birocratic, învăluind întreaga sa existență într-un absurd de-a dreptul halucinant. Și din acest motiv Pereț își dorește cu ardoare să lucreze în Pădure, care pare o lume fascinantă, plină de aventură și necunoscut, dar ițele sistemului îl țin captiv și de la pagină la pagină nu face altceva decât să se afunde în plasa Administrației.
De cealaltă parte îl avem pe Candid, care în trecut lucra și el pentru sfânta Administrație, dar în urma unei misiuni se prăbușește în Pădure, și în ciuda tuturor eforturilor nu mai reușește să plece de acolo. Așadar avem două personaje și fiecare asipiră la viața celuilalt, fără a lua în calcul că ambii trăiesc un coșmar și că speranța e deșartă.

V-o recomand doar dacă sunteți cunoscatori ai stilului abordat de cei doi autori, și nu vă deranjează să citiți constant printre rânduri cu scopul de a identifica adevărata semnificație a textului.

🏚"Însă, cumva, noi am țipat mai tare, am alergat mai iute, ne-am luptat mai convingător. Am supraviețuit."🏚

Prima mea întâlnire cu Riley Sager, o populară autoare de thrillere a fost cu "Supraviețuitoarele", un titlu oarecum mai vechi de la autoare și un thriller slow-burn cu accente psihologice. 

Dacă v-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu acele eroine de la final unor filme horror, care sunt singurele supraviețuitoare ale unor atacurilor furibunde făcute de niște demenți, cam asta își propune autoarea să ne prezinte aici.

Avem 3 astfel de femei, eroinele unor masacre petrecute în diferite state din America și pe parcursul mai multor ani. Pe toate 3 le leagă faptul ca au fost singurele din grupul lor care au supraviețuit acestor atacuri.
Noi intrăm în mintea lui Quincy, o tânără de 29 de ani care ne poartă prin trauma vieții ei, deși o însoțim în prezent, adică la 10 ani după tragedia care se dorea a fi o petrecere aniversară petrecută la o cabană în pădure alături de prietenii ei. Quincy suferă o amnezie pe fondul șocului și nu își mai amintește niciun detaliu legat de cursul groaznicelor evenimente nici atunci și nici în prezent. Susține cu tărie că este bine și că a depășit momentul și face tot posibilul pentru a le demonstra asta celor din jur. Însă când una dintre femeile din grupul supraviețuitoarelor moare, viața lui Quincy intră în derivă.

Acțiunea se desfășoară lent, mai ales în prima parte a cărții, fiind mai degrabă o atmosferă domestică, autoarea oferindu-ne cu lingurița mici detalii și indicii pentru a ne forma propriile bănuieli. Așa că m-a cam plictisit puțin partea asta, mai ales că nu se remarcă printr-un stil atmosferic de scriere, sau prin personaje atent construite, ba chiar m-a enervat în mod repetat protagonista și nu am prea putut empatiza cu ea. Dar m-a bucurat faptul că a încercat unele răsturnări de situație pe care nu le-am anticipat, reușind astfel să evite previzibilitatea.

O recomand dacă sunteți la început cu genul thiriller sau vreți o lectură oarecum mai lejeră. 

Not great, not terrible for me.

☀️ "Probabil că lumea nu se ca schimbă niciodată în privința asta. Peste o sută de ani, peste cinci sute, peste o mie, oamenii se vor omorî în continuare între ei. Vor găsi de fiecare dată motive. Violența e adanc înrădăcinată în natura umană [...]. Unii sunt capabili s-o controleze, pe când alții nu reușesc. Iar cei din urmă se lasă controlați de cele mai întunecate sentimente și se transformă încet-încet în monștri." ☀️

După încheierea primului volum, din seria Dalidan Zarthas de Gelu F. Achiș, m-am aruncat imediat în vâltoarea celui de-al doilea, și anume, "Cavalerii soarelui", ce continuă firesc aventurile acestui erou ofertant și bine construit.

M-am bucurat să iau pulsul evenimentelor, reluând acțiunea imediat din punctul în care s-a încheiat în "Sabia umbrelor".
Autorul extinde cu pricepere universul personajelor noastre, dozând foarte bine suspansul. Se adâncește și misterul de la o pagină la alta, iar mizele conflictelor inițiate se întețesc. Descoperim mai multe despre istoria Imperiului Edrian și despre însemnătatea Cavalerilor Soarelui, asta și datorită răsturnării de situație cu privire la destinul protagonistului nostru, care cedează lumina reflectoarelor și în favoarea altor personaje, care până acum au avut un rol doar secundar. Și aici mă refer îndeosebi la Eranya, Leoaica de Fier, o respectată figură în armata Imperiului, o aevărată forță, o persoană cu principii și valori puternice și, totodată, un imens sprijin pentru Dalidan.

Sacrificii, trădări, dezamăgiri și pericole la tot pasul sunt doar câteva elemente prin care se aprofundează caracterul inițiatic al acestui epic fanasy.

Scenele de bătălie devin și mai intense și ample, pe măsură ce magia stăpânită de combatanți se dezvoltă, iar Elomagii dobândesc noi abilități, ajungând din ce în ce mai puternici. 

Sfâșietoriii, creaturile ce amenință omenirea și care pun în mișcare întreaga acțiune din primul volum, continuă să ne asigure fiorii reci pe șira spinării, aici mai mult ca oricând.

Închei aici, în speranța că am reușit să evit cu succes teritoriul spoilerelor, dar să vă și stârnesc interesul pentru a-l descoperi pe Dalidan Zarthas. 

🗡 "Prin lume mișunau o mulțime de oameni care aveau în sufletele lor încăperi întunecate unde locuiau tot felul de monștri." 🗡

"Sabia umbrelor",  primul volum al seriei Dalidan Zarthas de Gelu F. Achiș este o introducere într-un epic fantasy foarte reușit la care mă bucur că am ajuns.

Autorul ne poartă în Zalimdor, un univers medieval împărțit în 3 continente. Pentru început poposim în Darneh, aflat sub stapânirea Imperiului Edrian. Acolo facem cunoștință cu Dalidan, un orfan din Casa Inocenților, care alături de cei trei prieteni apropiați, plănuiește un viitor luminos și ambițios. Visele le sunt spulberate odată cu atacul Sfâșietorilor, creaturi umanoide, înalte de 2-3 m, cu gheare și solzi și care lasă prăpăd în urma lor.
Moartea celui mai bun prieten al său devine astfel catalizatorul evenimentelor, punând în desfășurare destinul protagonistului nostru și punctând caracterul inițiatic al poveștii.

Mi-a placut mult muzicalitatea numelui, Dalidan Zarthas, este cu adevărat memorabil pentru mine, dar mai ales faptul că eroul este extrem de uman. Suntem părtași la întreaga sa strădanie de a-și depăși condiția, pentru că nimic nu i se oferă, ci fiecare avantaj se dobândește cu sacrificii, presărate cu lecții de viață, odată ce dă piept cu cruda realitate.

De asemenea, sistemul magic imaginat de autor este absolut fabulos și asigură ritmul alert al acțiunii. Pe lângă oameni avem alte trei rase, considerate innferioare oamenilor, brusini, kua, kwini, tagriți. Toți sunt fie Elomagi, înzestrați cu puteri magice care se tot dezvoltă pe parcursul vieții cu antrenamentele potrivite, fie Nelomagi, lipsiți de astfel de puteri. Avem și plante și bestii magice care întregesc perfect decorul. Dar nu lipsesc nici intrigile politice și religioase, și nici misterul. Acțiunea intensă m-a făcut să dau pagină după pagină, iar scenele de luptă au fost tare bine construite, în special scena unei importante bătalii din final, care m-a făcut să încep imediat următorul volum pentru a relua pasul personajelor în urma evenimentelor.

V-o recomand cu mare căldură, autorii noștri români merită descoperiți și în zona asta de fantasy!