Ildiko Szendrei

Exemplu de tehnică pe care o urăsc în cărți: un prim capitol plin de adrenalină, după care nimeni nu mai pomenește nimic despre ce s-a întâmplat la începutul cărții. Aici, povestea începe cu o crimă pe care făptașul încearcă să o îmbrace într-o sinucidere. Unde mai pui că victima este o persoană invalidă, deci intriga e amplificată de revoltă. Colac peste pupăză, făptașul fuge și cu banii agonisiți de victima sa. Iar apoi... liniște. Abia la finalul cărții ne mai amintește autorul că a existat o moarte la început. Nu că i-ar da măcar atunci vreun rol important... Potențial maxim, tehnică dezamăgitoare.

Fiind prima carte scrisă de Camus, publicată postum, poate e de înțeles. Sunt curioasă dacă se schimbă ceva în alte cărți semnate de el.

Mi-a plăcut un pic mai mult decât volumele 1 și 2. Odată cu maturizarea personajelor, și povestea devine mai interesantă, însă nu spectaculoasă. M-am bucurat că se pune mai mult accent pe ceea ce face naratoarea - Lenu -, care a reușit chiar să mă surprindă prin deciziile luate în finalul cărții. Sunt curioasă de volumul 4, dar parcă nu m-aș grăbi să îl încep. Sunt în dubii.

Jane Austen nu iese deloc din zona relațiilor pe interes, a obsesiei pentru avere în detrimentul iubirii. Noroc că mai apare câte un personaj cu principii, așa cum este aici Fanny Price, care să le dea peste nas celor cu idei materialiste. Desigur că a fost personajul meu preferat, însă per total nu o consider a fi o poveste memorabilă și nicidecum ieșită din tiparele autoarei.

Iubesc stilul de scriere al autoarei, așa că nu aveam niciun dubiu că o să-mi placă. Povești de viață care se întrepătrund, prietenii de o viață care se estompează și renasc, un strop de mister care satisface și latura thriller a cititorilor. Pentru mine a fost o îmbinare perfectă, iar personajele sunt unice, așa cum avem, de altfel, în fiecare carte scrisă de Valerie Perrin.

Din păcate, i-am dat 4⭐ pentru că finalul m-a lăsat cu semne de întrebare. Nu știm exact ce s-a întâmplat cu fiecare personaj în parte. Dar este o lectură pe care o recomand cu siguranță.

Sunt convinsă că cei care au citit "Misery" de Stephen King au văzut asemănările colosale, dar pentru că finalul a fost neașteptat, pot spune că pentru mine a fost o carte destul de bună sau cel puțin a fost fix ce aveam nevoie în momentul ăsta. Menționez că am parcurs-o în format audio și a mers foarte bine, nu mi-am pierdut concentrarea.

Atinge latura bolilor psihice, ceea ce pot spune că a fost sarea și piperul poveștii.

Și în sfârșit avem un twist final credibil, nu unul de ordin SF.

O carte cu un subiect mult prea profund pentru a fi tratat în doar 60 de pagini. Aș fi simțit nevoia de cel puțin 200 pentru a contura o imagine clară a depresiei femeii care este personaj principal. Mi-ar fi plăcut să îi înțeleg mai bine adâncirea în depresie, dar am apreciat nota ironică a autoarei în ceea ce privește metehnele finalului de secol 19 când depresia femeii se trata cu plimbări și somn, iar bărbatul era această ființă superioară atotștiutoare...

Mi-a plăcut faptul că această carte aduce în față lucruri pe care nu le știam despre Agatha Christie pentru că autoarea le ținea ascunse de ochii publicului. În volumul aceasta nu se discută doar despre cele 11 zile, ci și despre alte detalii din viața autoarei, în special despre viața ei amoroasă, una deloc fericită.

Din păcate, informațiile de aici mi-au format o părere mai puțin bună despre Agatha, care consider că, la cei 36 de ani pe care îi avea în momentul în care a decis să dispară, a dat dovadă de imaturitate. În plus, după ce am aflat detaliile ascunse ale celei de-a doua căsnicii, am ajuns la concluzia că era și extrem de naivă.

Este clar pentru toată lumea (cred) că subiectul cărții este unul revoltător și chiar dizgrațios. Faptul că Nabokov alege să prezinte minuțios obsesiile unui pedofil mi se pare nu doar ceva respingător, ci și periculos. Am văzut pe aici comentarii ale cititorilor care au spus că nu au mai putut privi cu aceiași ochi fetițele după ce au citit această carte. Eu, în schimb, nu-l pot privi admirativ pe Nabokov, mai ales după ce am citit nota autorului și am simțit un aer de superioritate față de cei care nu plac această carte. Nici eu nu am plăcut-o și cu siguranță nu o voi recomanda vreodată cuiva. Nu doar din cauza subiectului, ci și din cauza construcției.

Un alt gen de Outlander, de data asta, într-un singur volum. Dar mi-a plăcut. Nu s-a exagerat cu scenele intime, nu s-a concentrat totul pe o poveste de dragoste, ci a fost o combinație între mai multe elemente. I-am scăzut un punct din pură subiectivitate: prea multe detalii istorice pentru gusturile mele și parcă am simțit nevoia de un pic mai multă fluiditate în poveste.

Trei nume, trei vieți, fiecare puternic influențată de o relație defectuoasă între mamă și tată, un tată autoritar, violent, care se impune în fața soției în fiecare dintre cele trei vieți. Asta îl influențează și pe băiatul familiei - cel care primește nume diferite: Bear, Julian și Gordon -, dar și pe sora lui mai mare. Deși în cele trei vieți sunt păstrate elemente comune, diferențele majore provin din felul de a fi al băiatului. Și dacă la prima vedere aveți impresia că e o carte cu ceva supranatural sau realism magic, nu, nu are nimic de genul ăsta. Sunt doar trei variante ale vieții aceleiași familii.