Raluca Furdui

Poate că bunătatea e ca un rezervor de benzină — se întâmplă destule lucruri rele și într-o zi te pomenești cu rezervorul gol. Sau poate că răul e ca o sămânță cu care ne naștem toți, așteptând condițiile potrivite ca să prospere. Mă întreb dacă simți momentul în care începe să înflorească."

Premisa de la care pornește pare promițătoare, și anume, Alex Kelley, o scriitoare de romane de investigație crime, inspirate din fapte reale, are parte de o nouă șansă după ce niște evenimente traumatice i-au dat complet viața peste cap. Ajunge în Vermont, la fostul orfelinat Coram House, condus de Biserica Catolică și locul în care în anii '60 s-au petrecut abuzuri fizice și sexuale și după unii martori, chiar și crime. Alex este bulversată de descoperirile făcute, dorind cu orice preț să ofere prin intermediul cărții sale o voce victimelor care au fost reduse la tăcere timp de 50 de ani. Însă trecutul teribil are darul de a continua să se propage asupra prezentului, iar când o femeie este găsită moartă în lacul din preajma orfelinatului, lucrurile devin periculoase.

Stilul de scriere nu a ținut pasul cu premisa ce promitea mister, adrenalină și fiori reci pe șira spinării. Și asta pentru că autoarea s-a pierdut în încercarea eșuată a crea ceva atmosferic. Însă totul parcă s-a desfășurat mult prea lent, iar când în sfârșit se intampla ceva interesant eram deja saturată de fiecare trăire resimțită de Alex, și descrisă în mod repetitiv, încât să-mi mai pese cu adevărat.

Totuși, nu am bănuit criminalul, iar faptul că acțiunea are loc iarna, o face o lectură bună de sezon și, având în vedere că e un roman de debut, are circumstanțe atenuante, iar autoarea are timp să-și mai șflefuiască stilul.